- GRADUL I -
Scurt istoric al radiesteziei
Radiestezia este cunoscută din antichitate, chiar din preistorie. În jurul anului 1750, abatele francez de Bouily sistematizează informaţiile despre fenomen şi dă numele acestei ştiinţe.
Etimologia cuvântului provine din limba greacă, unde radios = radiaţii şi esthesia = sensibilitate.
Abatele de Bouily este considerat părintele radiesteziei în Franţa, ţară cu cel puţin 3 societăţi de radiestezie.
Instrumentele radiestezice folosite erau toiagul, pendula etc., iar radiesteziştii au fost apropiaţi conducătorilor din toate timpurile.
Definiţie: Radiestezia este fenomenul în cadrul căruia un sistem viu (vegetal, animal, uman etc.) recepţionează prin intermediul extrasensibilităţilor sale un semnal inforenergetic (i.e.) şi reacţionează la decodificarea semnalului respectiv.
Sistemele vii umane pot prestabili diferite tipuri de reacţie la decodificarea anumitor semnale, decodificare adusă în plan conştient prin mişcarea unui instrument ajutator.
Semnalele inforenergetice specifice anumitor obiecte (surse de semnal) se găsesc în oceanul informaţional înconjurător. Orice sistem viu are, în afară de nişa sa biologică, o nişă inforenergetică care este cu atât mai vastă cu cât structura noesică a sistemului viu respectiv este mai puternică/evoluată.
Semnalul inforenergetic recepţionat şi decodificat se află în interiorul zonei de activitate extrasenzorială a sistemului viu respectiv, adică în nişa sa inforenergetică.
Definiţie: Nişa inforenergetică reprezintă spaţiul în care putem produce influenţe şi din care primim influenţe din punct de vedere inforenergetic.
Definiţie: Semnalul inforenergetic este format dintr-o cantitate de informaţii (Qi), organizată în algoritmi mai mult sau mai puţin complecşi (Qalg), totul implementat într-un suport energetic (Qe).
Acesta poate fi de natură foarte diversă (mecanică, termică, subtilă, potenţial electric, magnetic etc.)
Întrebare: Cum reacţionează un om în mod prestabilit?
Orice radiestezist porneşte de la premiza că ştie exact ceea ce caută, că poate găsi şi decodifica semnalul inforenergetic al lucrului căutat (sursa de semnal). Pentru aceasta, orice operator radiestezist îşi prestabileşte ce anume în mişcarea instrumentului său înseamnă DA şi ce anume înseamnă NU.
Exemplu: În sistem binar, cu ansa, 90° spre podul palmei înseamnă DA, iar 90° spre exterior înseamnă NU. Condiţia esenţială ca să putem măsura este obiectivismul total.
Investigaţia cu 2 alternative (DA/NU, SUS/JOS, +/-) este cea mai simplă în radiestezie şi se numeşte investigaţie în sistem binar. Pentru orice fel de măsurătoare, trebuie să prestabilim un algoritm de decodificare (dacă DA, ansa mea se mişcă într-un anumit fel).
Algoritmul de decodificare se referă strict la semnalul inforenergetic al sursei de semnal căutate.
Primele servicii permanente de radiestezie au fost înfiinţate în cadrul Wehrmacht-ului, în timpul celui de al doilea război mondial, odată cu intrarea în criza de materii prime. Între altele, radiestezia a fost folosită şi în lupta de rezistenţă (Franţa, Serbia) pentru a determina poziţia depozitelor de armament, a convoaielor şi a trupelor. Acest fapt este posibil prin tehnica de biodetecţie.
Definiţie: Biodetecţia reprezintă stabilirea unui unghi cuprins între o "Direcţie 0" şi direcţia pe care se află sursa de semnal căutată, în contextul în care vârful unghiului respectiv coincide cu poziţia operatorului radiestezist.
Direcţia 0 se stabileşte în funcţie de un reper fix ales aleatoriu, sau se poate fixa cu ajutorul busolei sau al altor instrumente, putând fi orientată către nordul geografic, magnetic etc.
După ce s-a stabilit Direcţia 0, se parcurge (se baleiază zona de investigaţie) cu instrumentul radiestezic şi, conform unei codificări propice, se stabileşte direcţia pe care se află sursa de semnal căutată. Vârful ansei "se agaţă" de o direcţie. Se notează unghiul (a) format faţă de Direcţia 0.
O metodă mai exactă de determinare a poziţiei unei surse de semnal este biolocaţia. Aceasta se realizează cu ajutorul a 2 biodetecţii.
Sursele de semnal teluric (SST) reprezintă surse de semnal nevii şi constituie obiectul principal de studiu al gradului I.
Instrumente radiestezice
În general, instrumentele radiestezice se bazează pe linii geometrice simple şi pe simetrie.
Toiagul este unul dintre primele instrumente radiestezice folosite. Se foloseşte ţinut în echilibru şi când se înclină spre dreapta înseamnă DA, iar când se înclină spre stânga înseamnă NU.
Nuieluşa de alun (sau orice alt lemn elastic). Se tensionează între palme, iar apoi radiestezistul îşi propune ca nuieluşa să zvâcnească între palmele sale ca răspuns la întrebarea pe care o pune.
Furcuţa din lemn a fost folosită de Simun Simeon, care trasa contururile unor zăcăminte de ţiţei pentru compania petrolieră Astra.
Pendulul cu probe reprezintă o evoluţie a pendulului sideral. Greutatea are o cavitate cu un flacon ce conţine un eşantion din materialul căutat.
Baghetele în formă de L se folosesc în perechi sau doar una singură. Codificarea se face cu condiţia ca sursa de semnal să fie pe direcţia bisectoarei unghiului a. Baghetele în formă de L sunt folosite în special în nordul Europei şi în SUA.
Baghetele cu probe funcţionează similar pendulului cu probe. Într-o cavitate prevăzută cu un capac există o probă din materialul căutat.
Rigla Turenne se foloseşte pentru comparaţia procentuală dintre 2 surse de semnal cu caracteristici asemănătoare.
Exemplu: Pentru compararea a 2 bucăţi de minereu, se foloseşte o probă-martor, ce reprezintă etalonul în investigaţia respectivă. Obligaţia radiestezistului este aceea de a compara probele de minereu similar extrase din teren şi de a nu le accepta decât pe cele care au cel putin X% din bogăţia probei-martor. Pentru aceasta, se aşează proba-martor pe talerul A, iar proba din teren se aşează pe talerul B. Se foloseşte un instrument ajutător (ansă, pendul, baghete etc.). Se parcurge rigla Turenne cu ansa, de la 0 la 100, folosind un algoritm de tipul Ansa mea se agaţă NUMAI de valoarea de pe rigla Turenne ce reprezintă proporţia procentuală a purităţii probei din teren faţă de proba-martor.
Se foloseşte neapărat cuvântul NUMAI. Trebuie să ştim cât mai multe despre obiectul căutat.
Morişca inductoare este un instrument radiestezic mai puţin folosit. Constă într-un stativ pe care se aşează un ac, iar pe acesta este o elice într-un echilibru foarte precar.
Compensatorul Maury este foarte puţin cunoscut. Nu se ştie ce are înăuntru, sau pe ce principiu funcţionează. Practic, este un pupitru la care lucrează un operator care îşi plimbă mâna deasupra unei zone izolate cu cauciuc.
Ansa
Este importantă planeitatea şi ascuţimea picioruşelor, pentru ca suprafaţa de contact cu degetele să fie cât mai mică (scade forţa de frecare). Ansa poate fi confecţionată din oţel, cupru, alamă, argint etc.
Verticala ce trece prin cele 2 picioruşe trebuie să treacă prin centrul raportorului. Vârful ansei trebuie să fie îndreptat către 0. Prin urmare, vârful ansei circulă de la 0 la 100. Dacă ne codificăm incorect, va trece de 100.
Caracteristica de bază a instrumentelor radiestezice este cea a unui echilibru precar într-o poziţie fixă. Materialele se pot alege după posibilităţi, gust etc.
Indicatorii chimici sunt diverşi compuşi chimici care îşi schimbă caracteristicile, conform unor stări în funcţie de modificările sau stările operatorului radiestezist.
Clasificarea surselor de semnal
Definiţie: Orice discontinuitate într-un mediu omogen reprezintă o sursă de semnal inforenergetic.
După natura lor:
- Surse de semnal telurice (SST)
- Surse de semnal vii (SSV) - Vegetale
- Animale
- Umane
- Altele - Microorganisme
- Entităţi
- Surse de semnal astrale (SSA). Sunt la suprafaţa astrelor sau chiar astrele însele.
După amplasament:
- Surse subterane şi subacvatice
- Surse aflate la suprafaţa pământului şi apei
- Surse aeriene (în atmosfera terestră)
Dupa starea de agregare:
- Surse solide
- Surse lichide
- Surse gazoase
- Surse plasmatice
- Surse subgravitaţionale, dar controlate (string)
Clasificarea radiesteziei
După modul de biolocaţie şi biodetecţie:
A. După distanţa dintre sursa de semnal şi operatorul radiestezist
1) Radiestezie făcută în limita capacităţii organelor de simţ
2) Telebiodeterminări infoenergetice
B. După mijlocul de deplasare al operatorului radiestezist
1) Pe mijloace auto
2) Pe mijloace navale
3) Pe mijloace aeriene
4) Pe mijloace subacvatice
5) Pietonal, cu o viteză mai mică de 2 km/h (plimbare lentă).
Nu se recomandă (nu se pot face) măsurători corecte în timpul unei deplasări cu viteză relativ mare faţă de o sursă de semnal aflată la o distanţă relativ mică.
S-a constatat că o persoană antrenată poate face măsurători prin orice fel de blindaje fizice. Nu este cunoscută o barieră fizică să poată opri un semnal inforenergetic.
Telebiodeterminări sau emisii de natură inforenergetică se pot face la distanţe uriaşe. În cadrul misiunii spaţiale Apollo 14 a avut loc un contact telepatic de 24 h/zi între doi soţi dintre care unul era la bordul navetei, iar celălalt într-un batiscaf ce a fost coborât pe fundul Gropii Marianelor.
